O istorie a debutului în viața adultă, spusă de Hong Sang-soo pe un ton relaxat, uneori umoristic, dar nu ușuratic, fără patetism, dar și fără detașarea rece a unui cronicar neutru.
Regizor cu o prezență publică discretă, dar extrem de prolific din punct de vedere profesional, sud-coreeanul Hong Sang-soo (61 de ani) este, de mult timp, unul dintre răsfățații marilor festivaluri internaționale de film. Încă din 1996, când și-a făcut debutul regizoral cu The Day a Pig Fell Into the Well (Ziua în care un porc a căzut în puț), aproape că nu a existat an în care Hong Sang-soo să nu fie premiat la festivalurile internaționale la care a participat, fie că vorbim de cel de la Vancouver, Cannes, Veneția ori Berlin, trecând prin Singapore, Mar del Plata sau Busan. Cum era de așteptat, a fost etichetat destul de rapid – pentru o caracterizare recognoscibilă de către public – drept urmașul sud-coreean al Noului Val Francez, o combinație între Erich Rohmer și Woody Allen, cu trimiteri ocazionale la Alain Resnais, sau „cel mai francez dintre regizorii coreeni”. În mod evident, oricât de generalizatoare sau chiar de superficiale ar părea aceste categorisiri, ele sunt, măcar parțial, întemeiate, căci producțiile lui Hong Sang-soo prezintă simplitatea cotidianului, așa cum a fost ea învestită cu un rol central în filmele Noului Val Francez, și abundă în conversații á la Rohmer și Woody Allen. Sau, ca să apelăm la autoritatea recunoscută a lui Martin Scorsese, un admirator autodeclarat al cinematografiei sud-coreene, „în fiecare din filmele sale pe care am reușit să le văd, totul începe într-un mod neostentativ” pentru ca, ulterior, „să se descojească precum o portocală”. Însă miezul care începe să se ivească după căderea cojilor sau în urma conversațiilor – care par să fie á la Rohmer, dar nu sunt nici pe departe atât de intelectualizate – este extrem de original și-și trage seva nu din transformările societale ale Europei anilor ’60 sau ’70, ci din moravurile contemporane ale Coreei de Sud. Moravuri din care palpitul tradițional, specific acestei culturi, nu a dispărut încă și pe care spectatorul mai mult îl intuiește decât îl percepe în mod explicit.
Exact așa se petrec lucrurile și în recenta miniatură semnată Hong Sang-soo, Introduction (Introducerea/Prezentarea), premiată în 2021 cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de la Berlin. În aproximativ 65 de minute, regizorul sud-coreean ne prezintă o mini-poveste simplă, aproape complet lipsită de acțiune, despre maturizare, expusă în trei tablouri care nu sunt înșiruite neapărat în ordine cronologică, aceasta fiind una dintre surprizele tipice ale lui Hong Sang-soo prin care deranjează aparenta calmitate a întâmplărilor și orientarea lor spre un deznodământ banal prin inserarea neașteptată a unui element ce bulversează firescul povestirii.
Pe scurt, în desfășurarea celor trei tablouri îl vedem pe eroul filmului, un tânăr de 20-25 de ani, pe nume Young-ho (Seok-ho Shin), cum îl așteaptă pe tatăl său la cabinetul de acupunctură al acestuia; apoi se schimbă scena și ajungem la Berlin unde iubita lui Young-ho va face studii de „modă”, urmând să locuiască în casa unei artiste coreene expatriate, Young-ho făcându-și brusc apariția printr-o decizie intempestivă; pentru ca, la final, să avem parte de un alt moment tipic Hong Sang-soo: masa în grup unde, odată spartă gheața – cum altfel decât prin intermediul alcoolului? – se trece treptat de la dialoguri anodine la discuții esențiale și de la tonul politicos la cel foarte tensionat. Intercalată în acest al treilea și ultim tablou, apare o scenă de vis – cu greu recognoscibilă ca atare – care ne lămurește mai bine cu privire la evoluția relației dintre Young-ho și iubita acestuia plecată la studii în Germania, Ju-won (Mi-so Park).
Filmate în alb-negru chiar de către Hong Sang-soo, secvențele se înșiruie, la început, neutru, redate parcă de un ochi care nu se implică emoțional sau intelectual și care-și propune doar să prezinte un fapt banal: un tânăr se prezintă la cabinetul de acupunctură al tatălui ca să-l întâlnească pe acesta. Dar, treptat, înregistrarea rece a faptelor lasă loc pe nesimțite unor elemente disruptive: dialogul cu asistenta care, la început, nu face decât să servească un ceai; privirile fugare aruncate între părinte și fiu; ori faptul că cel din urmă este lăsat să aștepte timp îndelungat pentru ca tatăl să se ocupe de un pacient sosit pe neașteptate – toate acestea fac să se întrevadă adevăratele tensiuni care palpită sub neutralitatea rutinei.
Rutina, de altfel, este foarte importantă în arta lui Hong Sang-soo. Dialoguri anodine, rutiniere, care se înfiripă firesc plecând de la observații sau replici anoste fără implicare emoțională, reușesc să creeze senzația de căldură umană și de empatie. Și, ușor-ușor, spectatorul este atras în universul intim al personajelor care, atunci când se dezvăluie fără vreo pregătire anterioară, nu mai e receptat ca o surpriză în sine. Ceea ce surprinde, totuși, este bruschețea mărturisirii. Dar în asta constă, printre altele, forța atractivității cinematografiei lui Hong Sang-soo: căldura umană dezvăluită de gesturi rutiniere, esențialul rostit printre fragmente de dialoguri anodine, oameni obișnuiți, surprinși în ipostaze banale unde-și expun brusc ce au ei mai propriu. Iar asta se vede poate cel mai bine în tabloul trei. Aici, în intimitatea creată ad-hoc prin împărțirea mâncării, dar mai ales a sticlelor de soju, mama lui Young-ho, prietenul acesteia, (un actor celebru, prezent în primul tablou ca pacient al tatălui acupuncturist), Young-ho însuși și amicul său parcurg drumul de la stânjeneala primei întâlniri la conversații esențiale mediate de alcool. Totul se petrece într-o manieră, cum spuneam, tipică pentru regizor, dar care te face să te întrebi dacă nu cumva este influențată de un anumit gen de sociabilitate coreeană în care accentul pus pe colectivitate sau comunitate scoate la iveală, uneori, individualitatea. Astfel, în timpul conversației de la masă, după mărturisirea lui Young-ho despre renunțarea la actorie, spectatorii devin martorii unor declarații cruciale despre iubire și fidelitate, arta actorului, prietenie și legături familiale. Totul apare într-o manieră condensată, fără tușe îngroșate artificial, fără patetism, dar cu o ușoară ironie, orientată în mod particular către vedeta de cinema, demn reprezentant al celorlalți cineaști din filmografia lui Hong Sang-soo, alter-ego-uri ale regizorului și ținte preferate ale caricaturizării.
La finalul filmului, după rearanjarea în minte conform cronologiei reale a celor trei acte – care nu este, totuși, obligatorie, ordinea lor nefiind esențială nici pentru înțelegerea filmului, nici pentru amprenta lăsată în viața personajului central –, rămânem cu profilul, delicat schițat, al unui tânăr în pragul maturizării. Introduction e de fapt istoria debutului în viața adultă a lui Young-ho, spusă de Hong Sang-soo pe un ton relaxat, uneori umoristic, dar nu ușuratic, fără patetism, dar și fără detașarea rece a unui cronicar neutru.
